Adios America de Sud, wherever you are
Posted by dOOMY in Sudamericana on January 25, 2010
Aici ultima parte a expeditionistilor sudamericani. Totul este bine si in 5 minute o taiem spre aeroport. Acestea sunt ultimele cuvinte ale noastre din America de Sud pe anul asta. Alte expeditii or urma.
Va multumim ca ne-ati citit si ati fost alaturi de noi, la revedere dar nu plecati prea repede caci or urma cuvinte intelepte spuse de la casele fiecaruia dintre noi.
dOOMY&Daria over
El ultimo bife de chorizo
Posted by dOOMY in Sudamericana on January 25, 2010
Iacata ca ne-a venit si noua randul la ultima zi in lumea australa. Ce frumos suna… lumea australa, de parca n-ar fi de pe planeta asta. Si de ce ar fi? Aici e cald, toata lumea se imbraca frumos si petrece ca-n povesti, tzantzarii bazaie veseli…. unde mergem maine ati auzit de la Go+Lili ce se intampla din cauza frigului. In Canada nu sunt chiar -20C zilele astea da’ frigu’i frig si in orice cantitate tot nu este potrivit omului.
Revenind la vacile noastre patagonice, ziua de azi ne fu molcoma si melancolica. Am indesat boarfele in bagaje dimineata si apoi, cu melancolie in piept am plecat la o re-vizionare ampla de oras in lungime de 18000 de pasi. Shopping pe Lavalle, sightseeing pe Florida, loverspotting si barfe in piata generalului San Martin, cascat gura pe Libertador si ferit de suti pe 9 Iulie. Buenos Aires-ul de duminica are pulsul ceva mai lent si ca urmare mai potrivit starii noastre de spirit. Ce am remarcat interesant astazi a fost cat de pline erau restaurantele si cafenele de persoane de varsta a 3-a. Mai ales in jurul pranzului. Foarte putin tineret, doar multe grupuri de bunicute si bunicuti, toti la 4 ace, care luau o cafeluta sau un pranzulet in jurul unor vorbe prelungi. Cute.
Seara/noapte ne-am petrecut-o la un local apropiat, Meridian 58 (El Preferido, localul primei zi care nou cel putin ne-a placut atat de mult – foarte traditional – era, surprinzator, inchis) unde mancarea (adica friptura de vaca) fu fantastic de buna (a lu’ Daria cel putin ar putea sa fi fost cea mai buna din toata excursia) iar cele cateva cocktail-uri consumate fura pe si de cinste.
Maine am planuit sa ne sculam devreme, doar-doar mai impingem inevitabilul plecat. Am vrea sa prindem rasaritul, si ca urmare eu voi pune ceasul sa sune, dar asta va fi greu caci sunt putine ore pana atunci din acest moment. Om vedea.
Pana la ultimul post va uram o seara frumoasa…
Home, sweet home :)
Posted by Lili in Sudamericana on January 25, 2010
Gata sudamericana…
Dupa patru avioane, 5 decolari si 5 aterizari (am avut o escala si la Cluj), am ajuns in Bucuresti, unde, la cele -14 grade, am simtit ca ni se desprinde fata instantaneu. Aici ne-au asteptat Ione si Cata si, pe o ceata care nu te lasa sa vezi mai mult de 2 linii in fata masinii, ne-au adus cu bine in Brasov (multumim foarte frumos).
Dupa o escala la Mama Go ca se intram in posesia cheilor de la casa si sa ne stranga in brate, pe la 5.30 dimineata, am ajuns si la casuta noastra care ne astepta frumoasa si curata, exact asa cum am lasat-o. De fapt nu chiar asa cum am lasat-o; aveam frigiderul plin de bunatati facute special pentru noi de Mama Go, bunatati care ne-au mers intai la suflet si apoi in stomac. Multumim tare mult. Pentru tot!
Astazi, dupa ce am reusit sa ne desprindem din pat, pe la ora 14.00, ne-am dus la un pranz copios pregatit de Mama Go, dupa care am avut o reuniune revigoranta si mult asteptata cu gasca noastra draga. A fost un sfarsit de saptamana minunat!
Maine dis de dimineata, la ora 8.00 vom fi la birou, iar la 8.30 in instanta: ne trezim brusc la realitate!
Cum vom avea timp, vom trage linia pentru a face bilantul sudamericanei si pentru a trage concluzia finala de la distanta si la rece (la propriu si la figurat 
).
Pana una alta, le uram drum bun Dariei si lui Doomz, sa aveti un zbor mai usor decat al nostru si sa ajungeti cu bine acasa!
P.S. Rodica, iti multumim mult pentru ca ai avut grija de dosarele clientilor nostri si de florile noastre. Nu puteam avea un ajutor mai bun!
Club Ciudad
Posted by Daria in Sudamericana on January 23, 2010
Hello dragilor, stiu ca nu am mai scris de mult….
Go si Lili au mers acasa astazi, si ii asa gol fara ei…am intrat de doua ori la ei in camera si lucrushoarele lor nu mai erau…
Pe noi ne incearca un feeling ciudat, pe deoparte ni dor de casa, si de ai nostrii si de viata inainte de vacantza, dar pe de alta parte ii greu sa zicem adieu la viata de turist- adica cascat gura,mancat bife de lomo (demonstrez acas ce inseamna bife de lomo) si sa compusu de povesti ” cum ar fi daca am locui aici”. Cu Go si Lili cand eram nomazi, ne jucam ” pentru ce/ cat ai sta aici?” am licitat La Paz, ceva gauri si gari anoste, Santiago, Antofagasta (nimeni nu ar sta in Antof.!!!- desi are un nume super cool), si cred ca B.A. castiga, cel putin pentru noi.
Vis a vis bife de lomo- cred ca numa eu am mancat o vaca intreaza- numa in bife de lomo si chorizo. Astea is niste halci de carne prajite, cam cat o palma de cowboy de mari si groase de 2 palme-nu imi vine alta unitate de masura in gand acuma- si is asa de bune! Si cu expunere si experientza, o manc in sange. Ah, si sa nu uit, stiu sa desenez pe vaca de unde vin chorizo si lomo:)
Ok, tre sa il las pe Serban sa puna poze.
Va pup si o sa trimitem mail cu datele exacte cand plecam si ajungem. Well, ajungem pe 26 in jur de 9 dimineatza, numa Serban tre sa confirme.
ta-ta, Clarice:)
Buenos Aires a deux / ultimii doi negrii mititei la post
Posted by dOOMY in Sudamericana on January 23, 2010
Astazi n-a inceput prea vesel. Pe o vreme super torida, Go+Lili au plecat inapoi acasa. Asta ne-a readus cu picioarele pe pamant rationand ca sudamericana e chiar pe ultimele zeci de metri. Ca urmare a acestiu lucru energia zilei n-a fost prea sus; am stat acasa fo 2 ore doar sa ne tragem sufletul si tristetile si apoi am purces prin parcurile cartierului nostru.
Gradina Botanica e in continuare inchisa (dupa furtuna de acu’ 10 zile care a rupt ceva pomi). Pacat. Parcul Rozelor e frumos amenajat si chiar plin de trandafiri care miros extraordinar; au si un lac cu hidrobiciclete pe care era sa le calarim (i-am promis lu’ Daria) dar am avut noroc ca trebuia sa porti vesta de salvare asa c-am skipuit ca nici Daria nu mai putea cu inca o vesta pe ea (erau 36 de grade). Multi papagali printre trandafiri. Am continuat cu gradina japoneza care era foarte plina de oameni. N-am apucat insa sa ne bucuram de ea c-a inceput o ploaie, intai marunt si apoi din ce in ce mai tare, de ne-am retras intr-o sera, printre bonzai.
Pe racoarea de dupa furtuna am luat-o pe Libertador (cale mare cu 6-7 benzi si blocuri maiestoase pe margini precum si ambasade frumoase) spre Muzeul de Arte Decorative care este fosta resedinta a 2 mari familii de pe aici (Errazuriz si Alvear) care a fost cumparata de statul argentinian cu tot cu colectiile lor de arta, etc si facuta muzeu. Casa mare, foarte frantuzeasca si frumos de plimbat prin; fiecare camera designuita de diferiti mari arhitecti ai timpului. Ne-am visat cu Daria fo 1 ora la ce-am face daca am avea noi ditamai casa asta (concluzia fu ca ne-am stresa prea mult cu nimicuri mofturoase) si am purces-o la Muzeul de Belle Arte cu prea putina energie pentru cat de mare este muzeul. Un etaj intreg cu arta locala, un etaj cu europene, restul cu fotografie (am prins niste idei misto de poze), ceva modernism care avea nevoie de translator plus putin mexican. Mie mi-a placut, again, Goya. Am stat pana s-a inchis la 20:30 dupa care, dupa atata statica am decis sa mergem la un film (american si, nu neaparat ca urmare, prost). In drums sper casa, la miezul noptii, am confirmat faptul ca buenos aireseanul e sociabil si nu-i place sa doarma – toate localurile pe langa care am trecut erau cel putin pe jumatate pline. Maine planuim si noi o noapte alba… telefonul meu celular cu pedometru incorporat arata 11000 de pasi facuti astazi.
E doi dimineata aici si Daria se agita ca vrea sa scrie si ea ceva.
PS: Go+Lili, according unui mesaj primit acum 2 ore, sunt bine in avionul spre Amsterdam.
PS2: da, m-am tuns. Primul esec al intregii Sudamericane:)
Ultimul tango
Posted by Go in Sudamericana on January 22, 2010
Şi aşa ne-am trezit că e ultima zi la Buenos Aires, ultima zi de sudamericana, întâia noapte de război. OK, nu întâia noapte de război.
By the way, v-am zis ca Şerban s-a tuns?
Dimineaţă am fost copii cuminţi şi ne-am făcut bagajele ca să scăpăm de-o grijă, am reglat ce am mai putut regla, după care, pe o căldură pe care nu vi-o puteţi imagina în emisfera cealaltă, am tulit-o la plimbare, cu destinaţia Recoleta.
Recoleta are dubioasa onoare de a fi un cartier dezvoltat în jurul unui cimitir, locul de veci al bogaţilor şi celebrilor, însă astăzi este mult mai mult decât atât. E un cartier de o eleganţă neaşteptată (no offence), plin de parcuri şi clădiri de inspiraţie pur pariziană, care găzduieşte Facultatea de Drept, Muzeul de Bellas Artes, un mall dedicat magazinelor de design interior, cea mai veche biserică din oraş (de la 1732), ambasade, dar şi străzi comerciale de lux.
Nu în ultimul rând, cimitirul îşi merită renumele, fiind plin-ochi de mausoleuri a căror ambiţie şi dimensiune rivalizează catedralele Europei, dar şi pentru că o găzduieşte pentru eternitate pe Evita. Don’t cry for her, Argentina.
După ce ne-am peregrinat pe la toate cele de mai sus, ne-am îndreptat spre casă şi, la o cină celebratorie cu Doomjii, ne-am luat rămas bun formal de la Sudamericana şi continentul ăsta. Mâine plecăm şi în vreo trei zile ajungem şi noi acasă. Glumesc, desigur, e vorba doar de două.
So – goodnight America, wherever you are, it has truly been real.
Nu schimbaţi canalul însă, urmează analizele şi comentariile.
La Boca sau cum la pomul laudat sa nu te duci cu sacul
Posted by Lili in Sudamericana on January 21, 2010
Toate ghidurile de America de Sud ori de Argentina ori de Buenos Aires, incep prezentarea cu La Boca, considerandu-l ca fiind cartierul obligatoriu de vizitat de catre turisti pentru pitorescul lui, pentru multitudinea de cupluri care danseaza tango pe strada, etc. Nu aveam cum sa nu ne conformam si noi, nu?
Well… nu pierdeam nimic daca saream peste aceasta etapa. Dupa o calatorie de aproape o ora cu autobuzul, din nou pe genul de caldura care te face sa te lipesti de scaun imediat ce te-ai asezat pe el, am ajuns in mult laudatul barrio. Caminito, straduta principala a cartierului, este un pietonal ingust marginit de o parte si de alta de case vopsite in culori vii, nelocuite, dar care au la parter restaurante sau magazine de suveniruri.
A fost foarte enervant sa ne strecuram printre mesele si scaunele insirate de patronii restaurantelor pe toata lungimea si latimea strazii, cu atat mai mult cu cat fiecare avea cate un trepadus care tragea de tine sa te asezi la masa lui.
Mult laudatele cupluri care danseaza tango pe strada, sunt de fapt angajati la restaurante sa faca lumea sa stea mai mult la masa si sa consume mai mult decat au nevoie. Aveau niste expresii sictirite pe fata cand dansau! Totala contradictie cu ce am simtit si trait eu ori de cate ori am dansat tangoul argentinian, tango care este renumit pentru senzualitatea lui, dramatismul lui si, potrivit sloganului Adrianei, placerea de a dansa in doi.
Totul este atat de comecial si de lipsit de orice farmec, incat intr-o jumatate de ora am facut cale intoarsa, ne-am mai plimbat putin prin centru (ocazie cu care am refacut cateva din pozele pierdute in prima zi) si apoi ne-am retras la racoare.
Astazi mai vrem sa vizitam inca un barrio (cartier), Recoleta, cu vestitul cimitir unde este inmormantata si Eva Peron, iar apoi ne vom pregati de intoarcerea spre casuta noastra.
Incet, incet ne apropiem de sfarsitul sudamericanei, insa mai ramaneti putin cu noi, pentru a afla cum se termina, pentru a face bilantul si pentru a ne lua ramas bun .
Cu drag si dor de casa,
Lili.
Buenos Aires la răcoare
Posted by Go in Sudamericana on January 20, 2010
Dacă luni am skipuit turismul şi ne-am ocupat de operaţiuni administrative – respectiv de rezolvat vama şi shippingul maşinii, marţi am reluat activităţile turistice en force.
Am luat-o de dimineaţă prin piaţa San Martin, cu monumentul eroilor din Malvine, Torre de los Ingleses Monumental (cine ghiceşte de ce i-au schimbat numele primeşte un premiu) şi Edificio Kavanagh, primul zgârie-nori al oraşului.
De acolo, în ciuda vântului şi ploii incipiente, am luat-o pe Florida, cea mai pietonală stradă turistică din oraş, cu sute de magazine şi restaurante şi plină-plină de oameni, ocazie cu care am găsit – în fine – un cambio care să îmi schimbe şi cei 160 de bolivieni cu care rămăsesem de o lună.
După o pauză tehnică (ocazie cu care e ieşit şi soarele), am luat-o înapoi spre cea mai largă stradă din Calea Lactee şi am văzut obeliscul de care sunt buenaireşii atât de mândri, teatrul Colon (of course, în renovare) şi Palatul de Justiţie, după care, după ce am parcurs strada magazinelor de instrumente muzicale (aproximativ 254 pe metru pătrat), am ajuns la km 0 – Plaza des Dos Congresos. N-am înţeles de ce se cheamă aşa, că noi am văzut un singur congres, dar am zis că nu ne pricepem noi şi ne-am întors acasă căci eram rupţi.
Şi, cu concursul lui Şerban care mi-a cedat camera lui de backup (sar’na!), am făcut şi poze
Buenos Aires – mucho calor
Posted by Lili in Sudamericana on January 18, 2010
Caldura mare, mon cher! Cam asa a sunat repertoriul nostru de azi. Cum iesi pe strada, simti cum in 2 secunde te invaluie caldura si, pana si pleopele, iti transpira instantaneu. Multa apa si o palarie mare de soare a ajutat putin sa alunge disconfortul. In fine, cand ne-am simtit in stare sa trecem peste aceste mici neplaceri, ochiul si sufletul ne-a fost recompensat.
Prima zi de turism in Parisul Americii de Sud ne-a dezvaluit chiar… Parisul. Influenta europeana (spaniola, franceza si italiana in special) se vede la tot pasul, iar cladirile imense, care parca sunt aduse din Paris ori din Barcelona, te fac sa stai cu capul in sus, pana te readuce pe pamant un stalp binevoitor. Mi-a placut tare mult dantelaria care marcheaza inceputul acoperisului la orice cladire si, de asemenea, m-au impresionat dimensiunile uriase ale acestora: sunt pe atat de inalte, pe cat de late si de lungi.
Cartierul cel mai nou al orasului, Puerto Madero, se afla pe vechiul doc, are 20 de ani si niste zgarie nori care fac concurenta serioasa New York-ului. Aici sunt cele mai luxoase cladiri de birouri, hoteluri si zone rezidentiale de blocuri, atat de rezidentiale incat, probabil ca din cauza preturilor, destul de putine apartamente pareau a fi locuite. Insa privelistea pe care o ofera este minunata, sunt frumos si modern luminate, au gazon si aranjamente florale ingrijite, precum si un paznic la costum in postul de observatie.
De o parte si de alta a docului, pe timp de seara, plimbarea este foarte placuta: pe langa faptul ca aerul devine suportabil, poti admira macaralele lasate de decor luminate in diferite nuante, un iaht – muzeu, insa atractia principala este Puente de la Mujer, un pod care simbolizeaza o femeie si un barbat dansand tango. Mi-a placut ideea. Tot aici, exista restaurante pentru toate gusturile (cred ca si buzunarele); eu cu Go am preferat un sushi care a fost foarte, foarte bun.
Din pacate, am avut o problema cu cardul de memorie si toate pozele de astazi s-au pierdut, motiv pentru care va trebui sa ma credeti pe cuvant. Cam atat despre prima zi, maine exploram si alte locuri.
PS: Am citit si recitit toate comentariile la posturile noastre si vreau sa va multumesc de pe acum ca ati fost alaturi de noi si ca ati avut cate un cuvant frumos sa ne adresati. A ajutat mereu sa stim ca va intereseaza ce avem de spus si ca efortul nostru de sta pana noaptea tarziu (acum de expemplu e ora 02:02) nu e in van. Va multumesc si va imbratisez pe toti cu mare, mare drag!
Lili.
P.S. la P.S.: Am uitat sa multumesc si celor multi care ne-au citit si ne-au incurajat fara sa se faca vazuti pe blog. Pe unii va cunosc, pe altii nu, dar va multumesc in aceeasi masura. A insemnat mult orice gand bun indreptat spre noi. Multumesc!